FAMILY GLASS LAS 3 A LA SOMBRA

Interpretarea „singurătății” în natura nu tocmai moartă... și relațiile interpersonale, prin prisma unei perspective critic-artistice în care plantele și obiectele inanimate conversează pe pânză sau pe carton... sau poate nu...

Sentimentul de singurătate, așa cum este definit de Peplau și Perlman (1979), este percepția decalajului dintre ceea ce o persoană așteaptă de la relațiile interpersonale și ceea ce și-ar fi dorit. În aceeași notă, psihologul Guy Winch subliniază subiectivitatea singurătății: acest sentiment depinde exclusiv de măsura în care cineva se simte deconectat emoțional sau social de cei din jur, indiferent dacă este înconjurat de oameni, prieteni, familie etc.

Prin urmare, sentimentul de singurătate este produsul convingerilor pe care o persoană le are și al evaluărilor pe care le face asupra propriei situații emoționale și/sau sociale.

Singurătatea ne afectează pe toți la un moment dat în viață; expresii precum: „Sunt singur” sau „Nu am pe nimeni” tind să fie destul de frecvente.

Uneori, persoana care le rostește poate avea familie, prieteni sau chiar un număr mare de urmăritori pe rețelele de socializare, dar, în realitate, nu se simte în deplină sintonie cu nimeni; iar ceea ce dorește, de fapt, să transmită este că se simte singură.

Este o senzație dificil de explicat, de unde și această interpretare personală prin intermediul unor naturi nu tocmai moarte; este vorba despre o fuziune de sentimente de inadecvare, de carență, dar mai ales de vid.