Ophelia

Această lucrare face parte din seria mea Materia viva. În cadrul acesteia, corpul uman nu apare ca o reprezentare anatomică, ci ca un teritoriu străbătut de procese vitale: un spațiu în care interiorul devine vizibil și în care natura încetează să mai fie un simplu cadru pentru a deveni manifestare. Anotimpurile nu sunt înțelese aici prin prisma peisajului, ci ca experiențe corporale și emoționale.

În timpul verii, corpul abandonează rezistența. Apa și albastrul domină scena. Figurile se cufundă, plutesc și se contopesc cu marea. Corpul își pierde greutatea, contururile se diluează, iar identitatea devine mai ambiguă, apropiată de mitologic. Asemenea sirenelor, figurile sălășluiesc într-o stare de suspensie în care tăcerea, calmul și abandonul înlocuiesc tensiunea ciclurilor anterioare. Titlul, Ophelia, evocă imaginea unui corp dăruit apei, nu ca simbol al morții, ci ca metaforă a transformării, a disoluției și a renașterii.